„E inimaginabil! Nu a văzut toată lumea?” Mulțescu a tunat și a fulgerat după înfrângerea cu Steaua: „Eu nu cred în coincidențe…”

  • Publicat:
  • Actualizat:

CS U Craiova a plecat învinsă de pe Arena Națională, la capătul unui meci decis, în mare parte, de eroare din minutul 75 a brigăzii conduse de Radu Petrescu.

Gigi Mulțescu, antrenorul craiovenilor, a vorbit la finalul meciului despre cele 90 de minute jucate împotriva vicecampioanei, iar discursul tehnicianului s-a învârtit în jurul greșelii comise de Radu Petrescu. Mulțescu spune că eroarea nu este o coincidență, că echipa sa ar fi meritat un punct, dar și că CS U Craiova ar fi trebuit să primească un penalty la faza în care Tamaș l-a tras de tricou în careu pe Nuno Rocha: „Ce să mai discut? Pentru mine e un deja-vu! La Timișoara am avut la fel, două penalty-uri clare neacordate. Mai e vreo coincidență? Eu nu cred în coincidențe. Nu are niciun rost să mai continuăm să discutăm, pentru că ne batem cu morile de vânt. E inimaginabil! Nu a văzut toată lumea?

Un punct ar fi fost meritat. Sigur, nu am avut precizia să înscriem golul doi, dar, din câte am înțeles, a fost penalty la Nuno Rocha. A contat valoarea, dar și faptul că am fost surprinși în prima repriză. Am avut, totuși, acțiuni. Am urcat la cârma jocului, am avut ocazii, am dat și gol. Până la acea fază meritam să înscriem noi golul doi. Trebuie să învățăm să jucăm împotriva a 14 jucători”, a protestat Mulțescu, la microfonul Dolce Sport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
TAXĂ pentru toți cei cu PERMIS AUTO. Șoferii români, obligați să o achite
TAXĂ pentru toți cei cu PERMIS AUTO. Șoferii români, obligați să o achite
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×